„Rege” nu doar la fotbal! Gheorghe Hagi, mai sincer ca niciodată: „În perioada asta scriu mult, limpezesc idei. Îmi place să spăl și vasele”

„Rege” nu doar la fotbal! Gheorghe Hagi, mai sincer ca niciodată: „În perioada asta scriu mult, limpezesc idei. Îmi place să spăl și vasele”
  • Publicat:

Gheorghe Hagi a povestit cum încearcă să treacă peste perioada dificilă cauzată de pandemia de coronavirus, care l-a făcut și pe el să intre în autoizolare cu întreaga familie, inclusiv Kira și Ianis.

„Mă mai uit la televizior, mă mai uit la filme, scriu dimineaţa când mă scol, că dimineaţa e mintea limpede şi două trei ore mă pun pe scris. Construiesc ce gânduri am, ce idei, mi le pun, legate de partea tehnică, de antrenamente, de pregătiri, de sistemică, lucruri care trebuie să cauţi, să fii deschis, să înveţi, să iei şi de la alţii lucrurile bune. Scriu mult, limpezesc idei despre ce am făcut în acesti ani şi mi le pun pe hârtie”, a spus Hagi la Telekom Sport.

„Îmi place să spăl vasele”

„Regele” a continuat într-o manieră la fel de sinceră: „Sincer, eram şi foarte obosit. În ultimii 5 ani nu prea am avut vacanţă, dacă am avut, a fost scurtă, mai mult gândul la fotbal şi acum avem mult mai mult timp, stăm liniştiţi în casă, reflectăm, ne ajutăm unii pe alţii.

Stăm mult împreună, eu cu copiii, n-am mai stat atâta împreună, şi eu, şi Marilena, vorbim mult cu ei, au timp să ne povestească, ne cunoaştem mai bine. E o perioadă pozitivă din acest punct de vedere. Mie-mi place să spăl vasele. Am luat 2-3 kg în această perioadă”.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, diagnosticat cu CANCER de prostată. A suferit deja o operație dificilă
Mihai Albu, diagnosticat cu CANCER de prostată. A suferit deja o operație dificilă
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×